oglinda vidă #1: tata

Una dintre primele amintiri cu tata e de când m-a dus la antrenamentele lui de box, după ziua mea de naștere. De pe strada noastră și până la sala de sport erau cel puțin 15 minute de mers pe jos. Pe vremea aceea, locuiam într-un apartament cu trei camere din partea veche a orașului. Când am mers la sala de sport, tata m-a prins de mână imediat ce am ieșit din casă. Mi-a zis să fiu cuminte și să nu-i dau drumul. Avea o voce groasă, aproape răgușită, și obișnuia să spună totul foarte răspicat. Nu vorbea prea mult, iar atunci când vorbea nu se putea să nu-l auzi. Făceam tot ce puteam să-i imit mersul și gesturile. Cum cobora treptele, așa trebuia să le cobor și eu, deși nu îmi era deloc ușor. Avea obiceiul să lovească cu călcâiul tot a doua treaptă în timp ce cobora, iar pe atunci asta mi se părea atât de greu, dar lui îi venea natural. Tata era de câteva ori mai mare decât mine, cu statura unui boxer de performanță, bărbia lată, părul brunet și bogat. Pentru a vedea cât am crescut, obișnuiam să-mi pun palmele peste mâna aspră a lui tata. Avea bătături în palmă, iar încheieturile îi erau aproape tot timpul pline de sânge. Când mama zicea să-l dau cu cremă, tata refuza și spunea că numai femeile se dau cu cremă.

Aveam vreo patru ani când m-a dus la antrenament. În vitrinele magazinelor, figura lui tata părea mai mare decât în realitatea, iar eu aproape că nu mă vedeam. Femeile întorceau capul după tata, dar el nu se uita niciodată la ele. Bărbații se uitau temători la el, dar el le evita și lor privirea. Tata niciodată nu a avut foarte mulți prieteni, fiindcă mai tot timpul era plecat. Cel mai bine se înțelegea pe atunci cu colegii de la sală, dar nici cu ei nu petrecea foarte mult timp. Nu-i plăcea să vorbească despre el, fiindcă bărbații nu trebuie să-și piardă vremea cu treburi femeiești. În anii aceia, m-a învățat cum trebuie un bărbat adevărat să se comporte și cum trebuie să nu se comporte. Știam clar că atunci când mă voi face mare voiam să fiu ca el.

În tot drumul până la sala de sport, nu a spus multe cuvinte. Mi-a spus să nu o iau în serios pe mama, că nu își dă seama ce zice. Mi-a zis că măcar așa mă poate duce cu el la antrenament. Aș vrea să spun dacă mi-a cumpărat ciocolată, dar nu-mi amintesc. Îmi amintesc, în schimb, ușa grea a sălii de sport și mirosul dinăuntru. Tata se antrena la un sac mare și negru. În înălțime, sacul cred că avea cel puțin opt palme de-ale lui tata, adică mai mult de douăzeci de palme de-ale mele. Când îl lovea, sacul se clătina și făcea ca lanțurile cu care era prins de tavan să sune. Țineam ochii strâns închiși la fiecare lovitură, de frică să nu cadă peste mine sacul. Atunci mi-am dat seama că nu aș putea să fiu boxer, ca tata.

La sala de sport, tata mi-a făcut cunoștință cu antrenorul lui. Nenea Pavel avea părul rar, dar mâinile la fel de aspre ca ale lui tata. A stat lângă mine puțin să-mi explice tot ce făcea tata și cum de era atât de bun. Lui nenea Pavel îi plăcea să-l numească pe tata luptător și era prima dată când auzeam pe cineva să îl spună așa lui tata. Cel mai bun luptător din zona noastră, îmi spunea nenea Pavel. Apoi a urlat către tata că în curând o să fie și din țară. Tata a continuat să lovească sacul cu putere. După câteva minute, mi-a zis să-l aștept afară.

Era sfârșit de octombrie, frunzele copacilor se îngălbeniseră de ceva vreme, iar aerul se răcise. Când un bărbat din sala de sport mi-a deschis ușa ca să pot ieși, am simțit miros de toamnă. Încă pe vremea aia, toamna era anotimpul meu preferat. Nu-mi plăcea când ploaia ne prindea în drum spre casă, dar primisem de ziua mea o pelerină de la tata, fiindcă cea de anul trecut nu-mi mai era bună. Abia așteptam s-o probez, dar în ziua aceea nu a plouat deloc. I-am spus asta lui tata când a ieșit din clădire, iar el doar mi-a pus mâna pe cap și mi-a deranjat părul. Aveam aceeași tunsoare ca a lui, cu cărare pe mijloc, chiar dacă părul meu era blond. Apoi m-a luat din nou de mână și ne-am dus așa până acasă, prin vântul răcoros care ridica frunzele uscate de la sol.

Când am ajuns acasă, mama era încă supărată pe mine și nu mi-a răspuns la salut. M-au trimis în camera mică, de unde i-am auzit apoi certându-se, iar mama i-a repetat lui tata ce-mi spusese înainte, de ziua mea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.